Cronica de teatru: De ce nimicuri ii e dat fericirii sa atarne

Pe 24 octombrie a avut loc, la TNB, avanpremiera spectacolului “Privighetoarea si trandafirul”, de Oscar Wilde, in regia lui Carmen Lidia Vidu.Am plecat spre teatru usor contaminata de prejudecati. Auzisem din TNB ba ca spectacolul e prost, ba ca fusese respins la vizionarile anterioare, ba ca regizoarea nu mai avea voie sa repete in incinta teatrului. Mergeam la piesa aproape doar pentru a-l revedea pe actorul meu de suflet, Marius Manole si ma intrebam in ce “bazaconie” o fi ajuns sa joace. “Bazaconia” a fost, insa, doar o presupusa crisalida. A avut de la inceput destin de fluture. Un fluture care zboara tot mai sus, pana pe culmile sublimului, care ia “trupul” sufletului tau in clipele acelea.

Naratorul intra in scena cu un microfon in maini. Decor aproape inexistent – o gradina alba stilizata si proiectii multimedia, mult rosu, ocru si muzica lui Yann le Blay. Rar, cu pauze ce dor si cu suspine care taie parca linistea salii, textul clasic despre iubirea neimpartasita a unui tanar, capata valente de istorie nespusa a lumii. O voce care-ti strabate sufletul ca un fior, redand sfasietor eternul conflict dintre materialism si sentimente.

“A spus ca va dansa cu mine daca-i voi aduce trandafiri rosii”. Dar studentul nu gaseste niciunde pretioasa roza. Ii sare in ajutor privighetoarea, cea care il urmarea demult si il considera un indragostit adevarat. Ea va canta toata noaptea cu un spin in inima, pana ce sangele sau va colora unul dintre trandafirii albi. Merita sacrificul, caci o inima de om e mai valoroasa decat cea a unei pasari, se amagea privighetoarea. Asa cum spune un personaj din “Inima de caine”, insa, inima de om este cea mai josnica. Tanara domnita e atrasa de giuvaerele sambelanului, iar studentul inflacarat se reintoarce, deceptionat, la filosofie.

Toata istorisirea e “spusa” pe scena de Marius Manole, iar Carmen Ungureanu si Eduard Adam se joaca foarte serios de-a doamna si vagabondul. Dansul lor inseamna mai mult decat cuvinte, sunet sau imagine. Este cautarea neobosita a iubirii, incercarea unei apropieri si deznadejdea realitatii.

Insa peste toate relele, peste visuri destramate, desertaciune si micime, e actorul, e raisonneur-ul, cel care isi insuseste aceasta drama si o duce mai departe. Este Marius Manole, care manuieste energii mistuitoare si rascoleste suflete. Ii multumesc si de aceasta data. Caci fericirea unui spectator sta tocmai in lucruri precum o privire, un ton, un zambet, o intonatie, si lacrimi…

Advertisements

One thought on “Cronica de teatru: De ce nimicuri ii e dat fericirii sa atarne

  1. Pingback: Audiobook “Privighetoarea si trandafirul” la Humanitas « Immoral beauty

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s