Craciunurile mele

Simt in aer, miroase altfel. Simt in copaci, in vantul care agita ultimele frunze uitate ale toamnei, in frigul de dimineata, in soarele care se zbate pentru cateva minute de viata la pranz. Simt in cerul care ar vrea sa ninga, in suflet, in suspine, in rasete si in nerabdare.

E vremea sarbatorilor, a colindelor, a bucuriei autentice si a sentimentelor neintinate. Mai exista ele, oare? Mai lasam in suflete sa intre inocenta, mai avem capacitatea de a ne oferi celorlalti si de a sti sa primim? Cred ca uneori avem de recuperat senzatia aia frumoasa si energetica de a ne lasa complet si de a nu trece mereu prin filtrul gandirii toate actiunile.

In momentele astea, rememorez mereu instantanee si povesti din copilarie. E poate singura perioada in viata noastra cand nu suntem constransi de normele sociale, de conventii, de tabuuri si prejudecati, iar sufletul si corpul nostru respira libertatea miscarilor si a spontaneitatii. Anul asta insa, ma simt iarasi ca atunci in copilarie si ma bucur nespus. Cum ziceam intr-un post anterior, e seninatatea ca ai descoperit lucrul ala diferit al tau.

Si drumul amintirilor se deschide usor. E o carare dintr-o padure de poveste, cu luminisuri ce se intrezaresc din cand in cand, cu brazi incarcati de zapada si de luciul stelelor, cu animale zgribulite, dar vesele ca in curand il vor vedea pe Moshul…si cu atatea clipe fericite.

Imi aduc aminte ca intr-un an eram cu bunica prin piata si deodata am vazut un caine care gasise doua felii de paine. Pe una a mancat-o si pe cealalta a ingropat-o in zapada. Pentru mai tarziu, pentru zile mai geroase si mai hatre, probabil. Mi s-a intiparit in minte pentru totdeauna imaginea asta atat de plastica, care spune despre animale si al saselea lor simt. Apoi apare iarasi bunica si suntem in bucatarie, cu oala de sarmale gata si cu masa pusa. Aud un zgomot puternic in casa si ii zic ca sigur a venit Mosu si fug spre brad. In ciuda impotrivirii bunicii, am ajuns si desigur ca Mosu venise, imi pusese lumini in brad si cadouri nenumarate sub el.

Da, bradul e elementul cheie al Craciunurilor mele. E, cum zicea Marius Manole intr-un articol acum cativa ani, Eroul Craciunului. Parca ar fi un frate mai mare sau, oricum, o ruda. Dar nu sta mereu cu noi si vine doar la zile alese. Are forta sa creeze univers de sine stator in fata ta, din licariri de glob si fosnet de beteala, si sa iti pecetluiasca credinta in miracole. Bradul imi alina tristetile, imi face gandurile sa ajunga la cer, cand ma ascund sub el si il privesc de jos in sus si traiesc odata cu el farmecul noptilor de Craciun.

Intr-un an aproape ca am ramas fara. Era 23 noaptea, a doua zi impodobeam in mod normal bradul si…pe balcon nu ma astepta nimic. Eram asa suparata ca am inceput sa imi construiesc unul. Din bete de baloane de la McDonald’s si ate, sufletul meu era macar impacat. Si a doua zi, ca prin minune, l-am gasit asteptandu-ma pe holul de la intrare.

Iubesc atat de mult Craciunul si cred in personajul lui calauzitor, Mos Craciun. E un simbol al bucuriei de a da celorlalti, de a te gandi la ei, de a nu fi egoist. E expresia, poate mai apropiata si umana, a lui Iisus si a idealurilor ce ne-a daruit. Caci, desi uneori uitam, asta sarbatorim de Craciun, Nasterea lui Iisus Hristos. Nasterea unui alt personaj, care ne-a lasat invataminte de cursa lunga si ne-a dat cheia existentei noastre: iubirea fata de ceilalti. Pe care noi o traducem sau ar trebui sa o traducem in cadouri, in gesturi, in actiuni, in zambete. Orice e valabil si nu trebuie sa coste o avere.

Mereu am crezut ca Mosul vine, de departe, cu sania, si lasa sub brad cadourile. Intr-un singur an, impinsa de la spate de colegii de clasa, am cautat cadourile in casa. Le-am gasit si dezamagirea din sufletul meu in noaptea de Ajun, cand deja stiam tot, am simtit-o doar eu. De atunci mi-am jurat ca nu vreau sa mai stiu niciodata ce primesc si ca pentru mine Mos Craciun va dainui peste ani. El, ca si Mantuitorul, exista doar in ochii si sufletele celor care prin credinta deja vad si nu le trebuie o imagine ca de aici sa isi ia credinta.

Astfel, mi-e gandul la casa si la zapada, la fulgi care cad si duc cu ei ganduri, sperante, idealuri…Craciun fericit.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s