Nu te opri! E povestea ta!

Sâmbătă seara (de fapt, târziu în noapte, spre orele dimineţii), s-a încheiat cea de-a zecea ediţie a FITAG (Festivalul Internaţional de Teatru Amator din Girona). Au fost patru zile minunate, alături de grupuri de teatru din toată lumea (Puerto Rico, Italia, Franţa, Anglia, Israel şi România), cu dragoste de teatru, dedicaţie şi entuziasm. Dintre toate evenimentele programate, în acest articol mă voi opri doar la două, şi anume spectacolul grupului LUDIC, din România, şi musicalul “Ultima staţie”, care a încheiat festivalul.

Cei de la Iaşi au prezentat piesa “Poem pentru vioară şi suflet”, adaptare după “Când vinul este rece”, de John Kendrick. Un spectacol pentru şi din suflet, pe care cred că aceşti actori îl iubesc foarte mult, iar acest lucru transpare pe scenă. Ultima noapte împreună a doi iubiţi: obsesie, visuri, proiecte, destine ratate, frica de prezent şi de viitor, frica de moarte şi de urâtul pe care îl comportă. Sunt temele despre care cei doi vorbesc pentru ultima oară, căci Katherine va muri, iar trupul ei va fi donat studenţilor la medicină din satul unde se născuse. Si asta fusese frica ei cea mai mare: ca după moarte, trupul ei să nu se urâţească. Splendidă interpretarea celor doi (Vera Pantea şi Alex Epure), care, alături de o scenografie minimă (grămezi de ziare şi o măsuţă), reuşesc să transmită atâtea emoţii şi să menţină ritmul piesei departe de patetismul facil.

Vera Pantea

Vera Pantea

Ultima staţie…un titlu ce poate avea conotaţii negative, dar care, odată vizionat spectacolul îţi redă toată speranţa din lume şi te face să crezi că oricând, atâta timp cât ai forţa să îţi schimbi viaţa, poţi atinge orice vis. După cum am spus anterior, spectacolul este un musical cu 37 de personaje, orchestră şi cor pe scenă, realizat în trei săptămâni. Minunea a fost posibilă datorita frumoasei nebunii a celor doi regizori: Ramon Perera (regizor) şi Rafael Vega (compozitor şi dirijor).

Povestea spectacolului începe, cred eu, acum cinci ani, când cei doi au participat pentru prima oară la FITAG. Spectacolul prezentat era tot un musical, iar acum, după cinci ani, li s-a încredinţat acest proiect, pentru a celebra cele zece ediţii ale Festivalului şi a sintetiza filozofia acestuia: spaţiu în care se întalnesc grupuri de teatru din toată lumea şi pun în comun pasiunea pentru teatru. De aceea, iniţial, spectacolul vorbea despre drumul companiilor teatrale până la FITAG: probleme cu vizele, neajunsuri financiare, dificultăţi tehnice etc. Dar, odată cu versurile cântecului compus special pentru acest spectacol (Nu lăsa ca visurile să fugă spre ultima staţie), s-a schimbat orientarea.

Ultima staţie e un musical social, dacă îi putem spune aşa. Ramon Perera declara că e un regizor căruia îi place să provoace, abordând o tematică socială actuală în operele sale şi că teatrul e o platformă liberă, în care el doreşte să schimbe mentalităţile oamenilor. Pe peronul unei gări, mulţi călători aşteaptă trenul. Fiecare duce cu el o poveste, un caz extrem, din care nu se poate ieşi decât prin moarte sau prin schimbarea paradigmei în care trăieşte. Dialogurile rapide şi alternanţa scenelor triste cu cele vesele dau dramatism şi energie spectacolului, care adună în două ore nenumărate prejudicii din care trăieşte societatea contemporană şi ne arată cât de lipsiţi de toleranţă şi de orizont de viaţă suntem.

Marta Meléndez, Patricia Pérez, Leire Vadillo, Marta Juan si Casandra Lungu

Marta Meléndez, Patricia Pérez, Leire Vadillo, Marta Juan si Casandra Lungu

În “Ultima staţie”, durerea şi frustrarea femeilor maltratate de soţi se îmbina cu iluziile neîntinate ale actorilor începători, ce îşi caută drumul către lumea scenei, “unde trăiesc doar curve şi homosexuali”, aşa cum personajul mamei îi spune fiului său, atunci când se hotărăşte să fie actor. Imigranţi, lesbiene, mirese supuse şi soţi manipulatori, mame frustrate sau copii cu vieţi sacrificate – toţi se întâlnesc într-un tren care, din fericire, de această dată îi va duce către salvare. Dar nu mereu e aşa şi tocmai acesta e semnalul de alarmă pe care creatorii operei îl dau. În acelaşi timp, e un îndemn ca mereu să mergem mai departe, să ajungem la staţia noastră, pentru că, evident, o ultimă staţie nu există niciodată.

Toate astea sunt “spuse” pe scenă de 37 de actori fantastici, care pentru doua seri la rând au jucat la cel mai profesionist nivel posibil. Bucuria de a fi pe scenă, dorinţa nebună de a-i face pe spectatori să trăiască în ritmul lor, dedicaţie, seriozitate. Oameni care în trei săptămâni au dat viaţă atâtor personaje şi care au trăit atât de intens tot. Am făcut parte din această familie şi, zi de zi, alături, am trăit toţi o poveste care, poate, s-a terminat pe scenă. Dar pentru noi va continua mult timp de acum înainte.

Dupa spectacol, am putut sta de vorbă cateva minute cu cei doi regizori, despre acest spectacol şi despre teatrul astăzi. Încă nu le trecuse zâmbetul de pe faţă după cele două zile minunate de premieră. Şi am aflat aşa povestea lor de cinci ani la FITAG, de cum s-au cunoscut acum 12 ani la un casting pentru Jesus Christ Superstar şi despre cum funcţionează perfect de atunci: “Evident, nu ne plac aceleaşi lucruri şi nu avem mereu viziuni similare. Dar tocmai aici e frumuseţea. Apoi, în munca de teatru, cel mai important e să respecţi cealaltă persoană şi spaţiul ei şi tocmai asta ne iese nouă foarte bine”, spune Ramon Perera.

Vorbind despre criza actuală din toate sectoarele, cei doi recunosc că sunt printre puţinii care au norocul să poată trăi din teatru şi din muzică. Dar admit că este greu şi că statul nu ajută deloc companiile private să prospere: “Ar trebui să existe mai multe subvenţii de stat către companiile independente, pentru că acestea să fie angajate de teatre, iar companiilor de stat le-ar trebui impus un număr minim de producţii anual. Altfel, e dificil de continuat la un nivel profesional performant”.

Rafael Vega si Ramón Perera

Rafael Vega si Ramón Perera

Cei doi consideră teatrul un important vehicul social şi în toate spectacolele pe care le creează urmăresc să transmită un mesaj social, fiind interesaţi de posibilitatea teatrului de a zdruncina convingeri: “Astăzi, graniţa dintre teatrul comercial şi cel de autor se pierde din ce în ce mai mult, dar cred că ceea ce ar trebui căutat mereu este simbioza dintre cele două”. Spectacolele lor au mereu o pronunţată parte multimedia, dar, aşa cum spun cei doi, “facem asta pentru că în 2010, nu putem să mai mergem la piese de două ore numai de text, în situaţia în care zilnic, oamenii sunt conectaţi la atatea medii şi au capacitatea de a filtra o cantitate enormă de informaţii”.

După cum am spus, spectacolul a fost creat cu actori amatori. I-am întrebat de Rafael şi Ramon ce le-ar spune unor tineri studenţi la teatru care doresc să se afirme în lumea profesională. “În primul rând trebuie să se formeze, pentru că tehnica e obligatorie. Dar şcoala nu e totul şi, adesea, poate cădea în stereotipii. De aceea, trebuie să mergi la multe castinguri, să cauţi oportunităţi, să cunoşti mulţi oameni din această lume şi să nu te frustrezi. Cariera în teatru e o cursă lungă şi e important să fii constant”.

Pe drumul spre casă m-au urmărit şi încă mă urmăresc cuvintele lui Ramon Perera, când l-am întrebat dacă nu este interesat şi de cinema: “Da, însă dragostea mea rămâne teatrul, pentru magia efemeră pe care o creează”. Într-adevăr, arta teatrală poate părea efemeră, dar avem mereu oportunitatea unui alt spectacol, iar magia nu se opreşte niciodată…Căci, nu-i aşa, staţia finală nu există?!?

Articol aparut si in revista Yorick.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s