poveste prea trista

Tarziu in noapte am citit ultimul post al lui Marius si m-am intristat tare. Cum, in calitate de coleg in primul rand si apoi ca artist, sa reactionezi asa?

Mai jos, povestea trista, penibila, jenanta….care sper sa nu se intample in prea multe alte teatre sau spatii. Desi tare mi-e teama ca….

Multi dintre voi sunt curiosi sa afle cum e viata unui actor .Acasa la el,dupa ce spectacolul se va fi terminat de mult.Dupa ce voi iesiti din sala si Povestea se termina ,poate nu pentru toti.Multi credeti ca pentru actori Povestea continua si dincolo de scena.Pe undeva e adevarat .Povestea continua pentru noi …dar nu cea din scena ,ci povestea vietii fiecaruia dintre noi.Separat de teatru ,separat de personaje si chiar separat de voi ,spectatorii nostri.
Cineva spunea aici “ce bine trebiue sa fie sa ai viata lui Manole”. Am zambit si am vrut sa dau un raspuns. Nu am facut-o pentru ca nu as fi vrut sa rup o vraja.Dar uite ca seara asta e altfel si am nevoia sa va spun o poveste despre noi.Despre cei pe care-i vedeti pe scena ,in superba lumina a reflectoarelor ,mirosind a parfum si emanand emotie si bucurie.
povestea de azi incepe diminiata .Cand trei actori au intrat pe poarta teatrului(intrarea actorilor) la ora 10 dimineata.Stiind ca au trei repetitii pe ziua de azi si ca nu mai ajung acasa ,neavand bani, s-au gandit sa gateasca acasa fiecare si sa manance impreuna in scurtele pauze intre repetitii.Zis si facut…in prima pauza au scos ce au pregatit fiecare:varza cu carne ,ostropel de pui si snitele.Pana aici totul bine si frumos.Ne intorceam cumva in studentie .Si ce? Noi avem teatrul.Santem fericiti si asa.Nu conteaza ca nu mi-am vazut copilul azi ,nu conteaza ca n mi-am vazut parimntii sau ca nu mi-am plimbat cainele.Noi avem teatrul si suntem fericiti.Asta noapte am stat pana la 3 sa gatim .Sa avem ce pune pe masa a doua zi la repetitii ,altfel nu am fi mancat toata ziua.Si in scena cam ai nevoie de energie .De unde sa o iei?poate de la soare….:))) Asa ca intr-o sala micuta din celebrul Teatru National trei actori mancau din sufertase ce aveau pregatit.Surpriza a venit cand actorii mari ai teatrului au intrat in incapere si au simntit miros de mancare .Au strambat din nas si au rugat ,insistent sa fie deschise geamurile si usile sa se aeriseasca .Nu se poate repeta asa.Intr-o secunda camera s-a umplut de mirosul parfurilor scumpe folosite de artisti. Subtil am fost rugati sa anuntam daca mai avem astfel de initiative .Ni se va pregati o cabina .Sa nu deranjam cu mirosul mancarilor noastre pe artisti.Pe moment nu am realizat ce moment penibil traiam alaturi de colegii mei care incepusera sa-si ceara scuza .Au indraznit sa manance si sa umble de mirosc camera in care urma sa se repete.Recunosc ca eu nu mi-am cerut scuze .Si asta pentru ca nu
inteleg de ce trebuie sa-m fie rusine ca am mancat intre doua repetii mancarea mea pe care am pregatit-o pana la 3 dimineata stiind ca altfel neavand bani ,n-am sa manac toata ziua.
Cum au indraznit ei sa se strambe stiind toata situatia asta.Oamenii mor de foame si acasa nu au parfum scump .Delicatetea asta si falsul asta nu isi au locul in teatru.Asa cum traim asa si jucam .si poate nu e o intampla ca multe dintre spectacole nu au nimic adevarat in ele.Multi fac tot posibilul sa traiasca intr-un fals permanent si apoi se mira de ce joaca cum joaca.Oamenii din incaperea de azi sunt oameni la care eu tin si pe care ii iubesc …dar peste asta nu pot trece .Nu pentru mine dar pentru colegul meu care nu-si vede fetita ,nevoit fiind sa stea la teatru 10 ore pe zi.Iubeste ce face si accepta sacrificiul in numele meseriei ,dar macar sa nu i se atraga atentia ca a umplut cu miros de varza incapere care urmeaza sa gazduiasca o repetitie.
Sunt incredibil de suparta si acum astept sa fiarba mancarica de ardei pe care urmeaza sa o pun maine pe masa colegilor mei .Si jur ca nu o sa-mi fie rusine de ceea ce fac.Acum am inteles cum trebuie sa se fi simtit Lopahin printre stapanii livezii de visini..
Este ora 01 si eu ma trezesc la 5 pentru ca am repetitie de 7 si apoi inca una de la 10 si una de la 14 si inca una de la 18 pana sera la 21.Asa ca vreau sa-mi termin mancare ca maine sa am ce manca ….Oamenii vor sa stralucesti pe scena
Dar cum……????

Advertisements

One thought on “poveste prea trista

  1. uof, oare de ce nu ma mir? parfumurile scumpe inca mai exista, chiar si in conditiile crizei atat de mult vehiculate. si aerele aferente. oricum, pacat ca se intample asa ceva intre colegi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s