Toujours Paris

Saptamana trecuta pe vremea asta eram la Paris. Aproape ajunsesem in boemul Montmartre, unde chiar si la orele acestea tarzii portretistii erau la datorie, imortalizand in carbon turistii, iar scarile de la Sacre-Coeur (aflata in an jubiliar, 125 ans d’adoration continue, asa cum e descris pe site) erau neincapatoare pentru toti tinerii care se strang in fiecare seara acolo. E un loc atat de paradoxal: in fata unei bazilici mirabolante se fumeaza, se prizeaza, se bea. O fi un semn…

Ajunsesem de dimineata, pe aeroportul din Beauvais, pe o ploaie marunta si insistenta, care ne facea pe toti sa ne inghesuim sub o streasina ingusta, in timp ce asteptam sa ne urcam in autobuzul care mergea la Paris. Intre timp, batea si vantul, iar eu ma gandeam ca nu am decat rochii in valiza. In fine 🙂 Odata in Paris, ploaia se oprise, dar inca era nor si mica speranta de soare de pe site, cand ma uitasem la Meteo, disparuse. Nu vroiam decat sa ajung la hotel, sa ma schimb (ca doar, cum-necum, trebuiau purtate si rochiile din valiza :P) si sa fug spre o cafenea pentru un cafe au lait avec des croissants. In final au fost tartine cu unt, pentru ca se terminasera croissantele. Intre timp, ajunsesem la hotel, undeva pe Rue Mathurins, la 5 minute de Opera Garnier, obiectivul final al acestei vizite. Dar despre asta putin mai incolo 🙂

Am lasat tot in camera mica si cocheta, plecand dupa micul dejun la care tot visam de la 4 dimineata. La un semafor pe bulevardul Haussman (si mai apoi prin tot orasul), ce vad? Un afis cu Donnant, donnat, ultimul film regizat de Isabelle Mergault, ce avut premiera pe 6 octombrie. In rolurile principale: Daniele Auteuil si MEDEEA MARINESCU. A fost o bucurie nesperata si m-am simtit tare bine in momentul ala. Ca urmare, mi-am dat silinta sa iasa cea mai misto poza facuta vreodata cu mobilul 🙂 Rezultatul nu e impresionant, dar mesajul conteaza: frumoasa si talentata Medeea Marinescu (oricat de cliseistic ar suna, imi asum), era pe panouri in tot Parisul!

Afis Donnant, donnant - Medeea Marinescu si Daniel Auteuil

Afis Donnant, donnant - Medeea Marinescu si Daniel Auteuil

Dupa ce m-am dezmeticit din entuziasmul “am vazut un roman genial caruia i se face publicitate in afara”, a inceput maratonul printre strazi, librarii, cafenele si magazine. De la Opera, incepe un bulevard frumos (niciodata nu ii retin numele, cred ca e Boulevard de la Madeleine), cu magazine chic (BCBG Max Azria si un Zara cu preturi duble fata de Spania, printre altele), confiserii, chioscuri de ziare (vedeta lunii era Vogue-ul care implineste 90 de ani si sarbatoreste cu o editie de 2 kg!). Ne-am plimbat pret de cateva minute si am ajuns la Madeleine, unde am si intrat pentru prima oara. E o biserica romano-catolica, la origini construita pentru a omagia armata napoleoniana. Dar poate cel mai frumos lucru sunt scarile de la intrare, pline intotdeauna cu ghivece de flori, in culori vii, sfidand parca cerul inca inorat.

Din curbura bulevardului, care apoi da spre La Concorde, in dreapta splendidul Hotel Claridge, continuand spre Champs Elysees, isi fac aparitia magazinele exclusiviste si galeriile de shopping: Gucci, Ralph Lauren, Dior, Chanel si atatea altele. Dar cele mai “apetisante” si accesibile magazine din zona asta sunt La Duree, una dintre cele mai vechi confiserii, fondata in 1862, unde se gasesc les macarons, un fel de biscuiti in toate culorile si aromele posibile, pentru care lumea sta la coada minute bune, si Maxim’s de Paris, un duet de restaurant si boutique, ale carui cutii de bomboane mi-au servit de atatea ori drept cutii pentru accesorii, penar sau mai stiu eu ce 🙂

Les macarons La Duree

Les macarons La Duree

Fiindca era prea multa lume la coada, amanat ceaiul La Duree si am intrat pe Rue Rivoli, cautand libraria WHSmith, una din preferatele mele. Si da, stiu ca e o librarie englezeasca, dar toate lucrurile sunt asezate cu atata grija, raioanele impartite atat de frumos, spatiile pentru copii, incat nu are cum sa nu te cucereasca. Iar cireasa de pe tort e la etajul intai, unde, pe langa carti, e un raion cu produse englezesti, de unde n-am plecat fara eternul fudge scotian si ceai. Si de la carti, am fost fericita sa gasesc cateva din piesele Sarei Kane care imi lipseau si o carte subtire, care de-abia mai rezista pe raft, cu poeziile surorilor Bronte. In toata nebunia aia (pentru ca e plin la orice ora), la zona pentru copii, ghemuiti unul langa celalalt, erau un tata si copilasul sau. Si tatal ii citea povesti si ii explica pe indelete ilustratiile. Am ramas asa, pret de cateva secunde, uitandu-ma la ei si minunandu-ma.

Ce imi place mereu cand sunt in vacanta sau merg in strainatate e sa observ oamenii. Peste tot intalnesti cate un personaj aparte, vezi un tic, te uimeste o privire, o pozitie a capului, un accesoriu, o actiune. Mai devreme intalnisem o doamna imbracata parca din ultimele colectii, cu o geanta mare Hermes si cu un caine in miniatura in zgarda, care zambea larg si nonsalant, parca stiind ca se afla in orasul unde totul este posibil si permis. Apoi tatal si copilul, fericiti in micul lor univers, imuni la oricine ar fi fost in jur. Ei bine, dupa atata plimbare si cumparat carti, am zis sa mergem la masa. Iar in restaurant, in timp ce asteptam comanda, am descoperit-o pe doamna in negru 🙂 O doamna blonda, frumoasa, cu ochi albastri, imbracata toata in negru, cu un inel si o pereche de ochelari drept accesorii, cu o prezenta extraordinara. Desi e un personaj negativ, si doamna emana mai degraba tandrete, dar si multa hotarare, parca as vedea-o in Bernarda Alba. Sau in rolul pe care il face Vanessa Redgrave in Letters to Juliet. Din cand in cand, isi punea ochelarii si savura in continuare supa de ceapa. Sau mai bea putina limonada. Scotea din nou ochelarii si privea in jur, mi-a zambit la un moment dat. Era frumoasa si sigura pe ea. Era din Statele Unite…o avea vreo importanta?

Ne-am odihnit putin in Gradinile Tuileries, unde chiar si pe ploaie si vant lumea sta pe bancute si priveste fantana din mijlocul parcului. In drumul spre macarons :D, am descoperit o florarie care avea imaginea asta la intrare. E un mesaj tare frumos, nu? Parca ar vorbi de actori, cei care manuiesc in ore si minute magia efemera a teatrului. Si mereu sunt binecuuvantati cu sansa unei alte seri, diferite, de magie…Dar despre toate astea in alt post 🙂

Coada era si mai mare, dar am zis, asta e, stam! Eu la coada pentru macrons si un cadou :), prietena mea la coada pentru stat la un ceai. A meritat din plin. Inauntru e o atmosfera frumoasa si linistita, chiar daca nici o masa nu e goala. Noi eram langa o fereastra, pe care se zarea vitrina de la Dior. Si un pic din la Madeleine. Totul e colorat in bronz prafos si o visina putreda, ca o zi de toamna in care da soarele. Iar bomboanele, biscutii, ceaiurile si cafelele, de toate felurile, pentru orice exigent, in meniuri care parca nu se mai terminau. Mai jos, prajitura Divin, care a fost insotita de un ceai La Duree, pe care am reusit jumatate sa-l vars pe mine, dar asta chiar nu mai conteaza 😛 Ah! Nota de plata parca nici nu e …nota de plata! E o hartie frumoasa, putin ivoire, cu colturile desenate cu verdele pal al logo-ului La Duree…

Le Divin - La Duree

Le Divin - La Duree

Era deja tarziu si nici nu mai imi simteam picioarele. Dar inainte de mers la hotel, mai aveam o tinta: Shakespeare Library, langa Notre Dame. Am mai fost de atatea ori, insa mereu parca as merge prima oara. E un loc mic, inghesuit, intesat de carti pe rafturi, pe jos si pe pereti. La intrare e un fel de flea market cu carti mai vechi. Apoi intri si la casa e o sectiune cu noutati. Dramaturgia e in spate, langa scari. Si ca o camaruta aparte, in mijlocul librariei, e spatiul dedicat exclusiv operelor lui Shakespeare. La etaj e spatiu pentru lectura, iar uneori se organizeaza workshop-uri, lansari de carte. Pentru fanii inraiti, o editie noua de poezii ilustrate de Tim Burton 😉 E evident melanjul nebun de autori si stiluri, dar asta sarmul locului. In plus, cu vizita asta am aflat ca familia fetei simpatice e la casa e din Romania. Vorbeam si m-a intrebat, in engleza, daca suntem din Romania. Ea intelege, insa nu vorbeste aproape deloc 🙂

Notre Dame. In dreapta, pe o straduta, Shakespeare Librar

Notre Dame. In dreapta, pe o straduta, Shakespeare Librar

Am plecat cu David Mamet si Pam Gems in genta catre hotel. Schimbat rapid (rochiile….) si start spre Montmartre, locul unde a inceput acest post. Am facut itinerariul invers decat de obicei: am coborat la metrou la Blanche si am strabatut Le Moulin Rouge si Place Pigalle pana la Butte Montmartre. Bulevardul asta e un contrast savuros intre kitsch si rare locuri decente (cafeneaua Le Chat Noir, un alt bar putin mai incolo, o banca). E plin de magazine de suveniruri, de saormerii si cam atat. Dar in luminile puternice ale felinarelor si cu zumzetul multimii, se creeaza o stare aproape placuta. Care se amplifica odata ce ajungi sus, la poalele Sacre Coeur, de unde ti se infatiseaza intregul Paris, luminat ca intr-o poveste pentru copii. Place de Tertre nu era asa plina ca alte dati, dar les moules avec des pommes frites au fost la fel de bune. Un Martini langa si e chiar perfect 😉

A doua zi de cand m-am trezit visam la un nou petit dejeuner a la francaise. Si chiar asa a fost. Langa Opera Garnier, e o cafenea micuta, la care merg mai mereu, cu oameni amabili (si care au invatat un marketing al strazii fantastic: in 10 minute reusesc sa umple mesele de afara cu turisti) si cu cafe au lait et croissants, din nou. Duminica era soare mult, iar Opera stralucea in fata noastra; iar turistii nu se opresc niciodata la Paris, e un vartej permanent. Mi-am luat la revedere de la prietena mea si am reluat plimbarea pe bulevardul spre La Madeleine. Cand e senin, toate se vad altfel; si bomboanele parca stau altfel in vitrina. Am vrut sa ma opresc pentru un Diabolo (apa minerala cu sirop, delicios, la noi nu mai gasesti demult la o cafenea asa ceva) la Cafe de la Paix, legenda vie din Piata Operei. Dar n-a fost chip sa gasesc o masa libera.

Am intrat, in schimb, pe straduta care duce spre Theatre Edouard VII, o cladire micuta si care mereu pare inchisa si neprimitoare (Francoise Sagan vorbeste un pic despre asta in “Cele mai frumoase amintir”, de citit musai). De data asta, echipa tehnica era afara si monta o scena. Dar parea un loc viu, dintr-o data, si as fi stat pana seara sa vad ce pregateau. M-am intors si strada parea imensa deodata si paseam numai eu. Din nou pe bulevard, m-am oprit la un chisoc sa caut o revista despre dans. Domnul care vindea m-a intrebat surprins: “Dvs. dansati?”. Zic “Da, fac teatru si dansez”. S-a dus dupa revista cu un zambet multumit pe buze. A fost un moment special pentru mine.

Theatre Edouard VII

Theatre Edouard VII

Tot mai aveam putin timp pana sa inceapa Opera, asa ca m-am dus inspre Galeriile Lafayette. Care sunt inchise duminica, dar care gazduiesc zilele acestea capania “Paris loves New York”, iar fiecare vitrina poarta numele unui designer american, cu decoratia/scenografia aferenta. Spre exemplu, la Diane von Furstenberg e plin de baloane cu Mickey Mouse 🙂 Apropos de turistii multi – pentru ca magazinul era inchis, bulevardul Hausmann era gol, se auzea doar vantul din cand in cand si pasii mei. E o senzatie teribila sa te afli intre atatea minuni ale lumii si sa nu fii decat tu acolo…un aparat foto si gandurile care nu se potolesc niciodata…

Donuts by Tory Burch

Donuts by Tory Burch

In sfarsit e 13:00 si pot sa ma duc sa imi iau biletul deja rezervat (pentru care ii multumesc unei doamne minunate) pentru “L’Italienne a Alger”, in regia lui Andrei Serban! Dar mi se spune ca daca e deja achitat biletul, trebuie sa astept cand se da drumul in sala. Ma tot invarteam prin fata Operei si nu stiam cum sa fac sa treaca mai repede minutele. Acum trei ani facusem turul ghidat al Operei si imi promisesem ca odata voi ajunge sa vad si un spectacol. Era prea frumos, prea luminos si prea mult ca sa nu imi doresc sa mai revin. Dupa trei ani si jumatate de ora, mi se implinea visul! Eram inauntru, am luat plicul cu biletul si bonul pentru program si…aventura incepuse!

Opera Garnier

Opera Garnier

Opera Garnier - view from the 3rd floor

Opera Garnier - view from the 3rd floor

Cand esti inauntru, ai toate sansele sa te doara gatul si spatele dupa aceea. Pentru ca in cea mai mare parte a timpului esti cu capul pe sus, admirand fie tavanul, fie gravurile, fie candelabrul din mijlocul salii (care a cazut la explozia din 1896)…toate in stil neobaroc. Am intrat cateva minute in magazin, pe care l-as fi luat cu totul acasa 🙂 DVD-uri, CD_uri, carti, balet, Nureev, Maria Callas, Anna Netrebko, Elena Garanca, cei trei tenori. Dumnezeule, cate miracole adunate in acelasi loc. Si…Angela Gheorghiu! Nu gaseam nimic cu ea si am intrebat-o pe vanzatoare. Nu intelesese bine numele si ma intreaba: “Jeorjiu?”. “Oui, oui, Gheorghiu”. Am zambit in sinea mea…

In loja, o doamna m-a rugat sa fac schimb de locuri cu sotul ei, aflat la trei loje distanta. Chiar m-am bucurat, pentru ca era centrala cealalta loja 😀 Ma uitam fascinata in jur. Sunt atatea lucruri la care sa te uiti si pe care sa le admiri, incat ametesti. E multa lumina si un spatiu enorm. Toata lumea parca e hipnotizata. Ma gandeam ca o sa fiu singura care face o poza. De unde! Francezii parca erau la concurs de fotografiat. Doamna de la loja de alaturi era cu fetita ei, micuta, si m-am bucurat sa vad ca exista cultura asta, de a-i invata de mici pe copii ce inseamna mers la Opera. La noi nu prea am vazut…Dar peste toate astea, era un pronuntat sentiment de mandrie, caci veneam sa vad un spectacol in regia lui Andrei Serban, ale carui spectacole incerc sa le “vanez” pe cat pot. Nicky Wolcz i-a fost alaturi si de aceasta data, semnand coreografia, iar Marina Draghici a realizat costumele.

Le candelabre - Palais Garnier

Le candelabre - Palais Garnier

Recunosc ca nu mai ascultasem Italianca in Alger pana atunci. Muzica e superba si antrenanta. Libretul – simplu si accesibil, ca mai altfel toate libretele operelor, in afara de cele ale lui Wagner, poate – Mustafa Bei s-a saturat de toate nevestele lui si porunceste sa i se aduca o italianca. De aici, mii de complicatii. Sotia lui preferata nu vrea sa plece, Mustafa il elibereaza pe sclavul Lindoro cu conditia de a o lua pe Zulma cu el in Italia. El accepta, dar in momentul plecarii, naufragiaza un vas cu italieni, pe care se afla si Isabela, marea lui iubire, care trebuie sa devina acum sotia lui Mustafa. All’s well that ends well: Isabela e prototipul italiencei seducatoare, care il face pe Mustafa sa isi piarda mintile si il readuce in final cu picioarele pe pamant. Le educa si pe Zulma si pe Elvira, sa nu mai fie atat de supuse, iar ea se intoarce cu Lindoro si Taddeo (unul din amanti) in Italia 🙂

Spectacolul realizat de Andrei Serban e profund vizual, iar retina ramane mult timp impregnata de grandoarea decorurilor sau de costumele stralucitoare. Toate personajele sunt hiperbolizate si duse la varianta lor extrema: indivizi ridicoli, care nu mai au decat o sansa. Sa se loveasca atat de tare de pragul de sus, incat caderea sa fie salvarea. Culmea, chiar reusesc! Piesa si spectacolul, in sine, seamana cu un calc bine facut al circului cotidian. O masa de supusi, de oameni care si-au pierdut individualitatea, care se incred, in virtutea inertiei, intr-un singur atotstiutor, de fapt un mormam de kitsch, grobianism si egoism. E cheia in care am citit eu punerea in scena a lui Andrei Serban si sper sa fie una dintre optiunile valabile 🙂 Ii multumesc pentru aproape trei ore de vis! Asa s-a incheiat vizita la Paris. Nebunia, aventura, plimbarile. In aeroport, n-am rezistat si mi-am luat Vogue-ul de doua kile 😉

Merci, Paris. A bientot.

Scriind articolul asta, ma gandeam daca ar fi un cantec potrivit pentru el. Am “rasfoit” in timpul asta si niste bloguri, iar la Floriana Jucan am gasit solutia! Melodia asta ma duce duce cu gandul la oameni tare dragi mie. Afara ploua mai devreme, iar acum au iesit niste raze de soare. Si ma vad dansand melodia asta in fata Operei de la Paris, sau oriunde altundeva, caci esenta e in melodie si in ritm, cu unul dintre oamenii astia…

Text aparut si pe site-ul de travel al Florianei Jucan.

Advertisements

2 thoughts on “Toujours Paris

  1. acum am realizat ca eu cu tine trebuie sa plec in lume. am fost de doua ori la paris, dar in excursii ffff scurte. pe mine versailles-ul m-a impresionat f tare…pana la lacrimi… dar cred ca stii deja asta 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s