Orasele – oameni

Dupa ce am fost weekendul trecut la Roma, mi s-a confirmat idee pe care o aveam de ceva vreme, ca exista orase-oameni. Adica orase pe care le indragesti sau le descoperi datorita prietenilor pe care ii ai acolo. Orase care fara oamenii la care mergi, nu ti-ar spune prea mare lucru. Spre exemplu, m-as duce oricand si ori de cate ori s-ar ivi ocazia la Paris, desi nu-l cunosc decat pe Jerome, de la cafeneaua Operei 🙂 Pentru ca e o bijuterie de oras in sine, mi s-a lipit de suflet, mi-e drag, visez sa traiesc acolo intr-o zi…

Dar Roma…n-a fost nici pe departe un coup de foudre ca fantasticul Paris. Prima oara ne-am intalnit prin 2007 sau 2008, business trip, cand am avut doar doua sau trei ore pentru vizitat. Era soare si aproape cald, cred ca se intampla prin primavara. Aproape ca nu mai aveam energie sau dorinta de a vizita ceva, dar, din inertia de a nu trece printr-un oras fara a vedea macar monumentele care apar in ghidurile turistice, am pornit dinspre Colisseo catre Via Corso. Incercam sa fiu atenta la oameni, la vitrine, la soarele care apunea incet si lasa loc unei penumbre care fusese gandita parca special pentru Roma. Fontana di Trevi – next step. Prea multa lume. Si o biserica relativ micuta si frumoasa alaturi. Si cateva dorinte lasate in voia apei, aruncate cu suflet curat catre ceea ce a fost candva La Dolce Vita…Inapoi pe Corso, spre Panteon si Piazza Navona. O bucata de pizza, o inghetata si fuga la aeroport. Am ramas cu imaginea unui oras aglomerat, cu monumente frumoase, dar putin expresive si fara suflet.

Am revenit anul trecut de Revelion. Iarasi in goana mare, de la Vatican la Corso, spre Sant Angelo, din nou pe la Piazza Navona…Parca ma atragea mai mult. A fost cand soare, cand ploaie. Am ras, am mancat si paste de data asta, am colindat Corso in lung si in lat cu The Pisi dupa Christmas shopping. Am vrut sa mergem la patinoarul de langa castel si nu am mai avut timp, l-am cunoscut pe domnul Giuliano, un bucatar roman la un restaurant italienesc. Incepea sa imi placa…Cum spuneam, the human spirit…

Merry Christmas

Merry Christmas

Dar weekendul trecut Roma mi s-a parut chiar frumoasa si calda. Era soare, intr-adevar. Am vazut Colisseum-ul de aproape, am fost pe stradute mici si inguste, cu farmec de demult, cu frunze de toamna inca pe jos. Da, mi s-a parut, ca niciodata, ca Roma are taine multe si povesti nespuse, ca isi da timp sa respire, sa bea un espresso, sa se bucure chiar ea de soarele atat de estival din mijlocul lui decembrie. Toate astea in ciuda faimei de rapiditate, de spirit latin, de locuitori intr-un perpetuum mobile. Roma e carpe diem pe rewind. Pare fast forward, dar din cand in cand apasa Pause. Apoi pe random. E o tipa cocheta, chic, care a trecut prin freamatul Parisului, a invatat bunele maniere de pe Champs Elysee, a trait clipa la Londra, a dansat verile pe vreo plaja spaniola, iar acum se retrage sa se bucure, linistit, de cele mai marunte frumuseti ale vietii. Dar toate astea le-am vazut un pic prin ochii lui Brotacu’, de data asta. Care iubeste Roma intr-un fel tare frumos, o traieste mult in interior si ii place sa o prezinte celorlalti ca pe o surpriza mult asteptata! Multumesc 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s