Post Craciun – Draga Mosule,

Sau draga Doamne-Doamne, sau draga spiritule, sau draga fiinta ce veghezi neincetat asupra noastra si, intr-o singura noapte in an, strabati globul in cautarea noastra, e primul an in care iti scriu dupa Craciun sau, in orice caz, dupa noaptea de Ajun. E adevarat, de cativa ani nu mai gasesti scrisoarea mea in geam, cu migala redactata cu saptamani inainte si cu toate sperantele ca, in sfarsit, imi vei aduce pantofi de lac si o bucatarie pentru papusi. Iti mai aduci aminte? 🙂 In acesti cativa ani, mi-am schimbat adresa, dar nu si credinta, bucuria descoperirii pachetelor de sub brad sau de a impacheta tot ce cumparasem pentru cei dragi. Nu stiu daca responsabil ai fost tu sau bunica, sau eu insami intr-un moment de maxima sinceritate, dar acum multe Craciunuri, am realizat ca iubesc de mii de ori mai mult sa daruiesc celorlalti, sa pastrez in suflet zambetul lor sau inocenta privirii surprinse.

Da, Mosule, nu ti-am mai scris, dar am impresia ca tu imi citesti de multa vreme gandurile. Asa cum scriam la inceputul post-ului, nu esti doar Mos Craciun care vine in noaptea dinspre 24 spre 25 decembrie. Esti asemeni naratorului din romane, omniscient si omniprezent. Ai grija de mine si de visurile mele, imi dai aripi uneori si in alte zile ma uiti inecata in lacrimi, si iarasi revii si tot asa. Si nu doar cu mine, ci cu atatea miliarde de oameni si copii de pretutindeni. Uneori ma supar pe tine, ma revolt, imi vine sa urlu si sa fug, apoi ma repliez si imi dau seama ca trebuie sa existe o cale, ca mai devreme sau mai tarziu iti vei aduce aminte si vei veni cu darurile potrivite. Toate la timpul lor….de asta, cred, ca nu mai pun scrisoarea in geam. Dorintele sunt aceleasi in fiecare an, ni le stim, si in tot anul alerg(am) dupa ele. De Craciun, acum simt ca e randul meu sa incerc, cat de putin pot, sa indeplinesc dorintele altora.

Am ajuns cu o zi inainte de Ajun. Cald si vreme parca de inceput de primavara. Doar bradul de pe balcon amintea de iarna si de sarbatori. Si bucuria din sufletul meu ca am ajuns iarasi acasa si ca peste o zi, toti vom impodobi bradul. Asa a si fost…ca demult, ca alte dati, desi fara unele persoane atat de iubite…Dar ea, bunica, e mereu cu mine, in ganduri si acum in fiecare glob din pom, in fiecare funda de cadou, in fiecare privire, in fiecare zambet…In toate gandurile catre oamenii pe care ii iubesc atat din viata mea, la fiecare Craciun si mereu, de fapt.

Si totul a trecut. Repede, in secunde, parca. Clipa, nu pleca, ramai! N-as vrea sa fie in fiecare zi Craciunul, dar as vrea, ca macar la cateva zile sa ne gandim la cei dragi si sa fim buni. Nu e greu. Am facut noi sa fie greu, ne-am schimbat si am prefacut in complicat unele dintre cele mai simple si pure lucruri din viata. Nu, nu cred ca imaginea unui Mos Craciun rosu e Craciunul, sau cadourile multe si frumos impachetate sau sms-uri prescurtate si forwardate de la un contact la altul. Craciunul nu e nici goana prin raioanele supermarketurilor, nu e nici cadouri luate in ultima clipa, nu e nici complezenta, nu e nici bunatate la comanda, achizitionata pe amazon la promotie.

Dar cred din tot sufletul si sper ca mereu sa fie asa, ca aceasta sarbatoare inseamna sclipire in priviri, intentia nemascata de a oferi ceva si de a primi, insufletirea cand te gandesti la ceilalti si la ce bucurie sa le faci. Craciunul ar trebui sa fie sinteza, apogeul de an, cand am avut atatea alte ocazii sa fim buni si sa ne gandim mai departe de noi si nevoile noastre, pe care le-am si fructificat. De multe ori, din pacate, nu este asa. Poate cu fiece an, cu fiecare Craciun care trece, mai invatam ceva. Poate ne dam seama ca o sarbatoare e ce facem noi din ea, e sufletul nostru reflectat in actiuni concrete, la fel ca si celelalte 364 de zile din an. Si, la final, poate lucrul cel mai important e, cum am spus mai sus, sclipirea din ochi, chiar si pentru o clipa. Care, va pleca, ce-i drept, dar va lasa loc unei alteia, in alt spatiu sau dimensiune…Andersen stia mai multe despre asta, aici:

She rubbed another against the wall: it burned brightly, and where the light fell on the wall, there the wall became transparent like a veil, so that she could see into the room. On the table was spread a snow-white table cloth; upon it was a splendid porcelain service, and the roast goose was steaming famously with its stuffing of apple and dried plums. And what was still more capital to behold was, the goose hopped down from the dish, reeled about on the floor with knife and fork in its breast, till it came up to the poor little girl; when–the match went out and nothing but the thick, cold, damp wall was left behind. She lighted another match. Now there she was sitting under the most magnificent Christmas tree: it was still larger, and more decorated than the one which she had seen through the glass door in the rich merchant’s house.

Thousands of lights were burning on the green branches, and gaily-colored pictures, such as she had seen in the shop-windows, looked down upon her. The little maiden stretched out her hands towards them when–the match went out. The lights of the Christmas tree rose higher and higher, she saw them now as stars in heaven; one fell down and formed a long trail of fire.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s