oh ce zile frumoase: buchete de flori, soare, oana pellea, teatru, les annees folles, zapezile de altadata…

Langa pat am un raft cu multe carti. Ieri cand m-am trezit, primul impuls a fost sa citesc cateva randuri. Am pus mana pe o carte subtire – the faber book of monologues. women – si am deschis la intamplare. Mi-a ramas in minte pentru tot restul zilei si, pentru totdeauna, cred, urmatorul paragraf:

Perhaps it’s like that. Perhaps we reach our peak when we’re nineteen and, for one glorious summer, we’re in control of our lives, and we look wonderful and everything is perfect. And then it’s never the same again. And we spend the rest of our lives merely surviving one empty summer after another. Philip Ridley – The fastest clock in the universe.

Si poate din dorinta nebuna de a nu ajunge asa, de a trai viata mereu, in fiecare clipa, de nu aluneca pe un drum inchis, mi-am promis ca cel putin ziua de ieri sa fie plina de viata, traita din toti rarunchii. De cateva zile, dupa saptamani triste si apatice, cand totul parea la fel, gri si fara culoare si fara nici o provocare, incerc o revenire si simt zvacniri de primavara sanatoasa, de soare, de chef de viata ce revine. M-a ajutat enorm o doamna, un om fantastic si o actrita captivanta, prin cuvintele de aici. Despre ea o sa vorbesc mai tarziu in post-ul asta.

Asa ca ieri am avut o zi superba, cu mult soare, cu adieri de vant, cu oameni frumosi si dragi langa mine. Langa Girona, la cativa kilometri, e Canet d’Adri, un sat mic, plin de campuri cu flori galbene in zilele astea de primavara, unde e o liniste din care nu ai mai vrea sa pleci si unde se mananca foarte bine. Deci, dupa o cafea in centru, am ajuns la munte, practic 🙂 Nu am nimerit din prima restaurantul, ci am parcat intai in curtea unor oameni, care erau, probabil, deja la masa. De afara se auzeau rasete de la masa si mirosea a friptura. Dar vazand rufele intinse din curte, ne-am dat seama ca mai avem de cautat…

In sfarsit gasim restaurantul, Can Joan d’Adri. Un domeniu ascuns de ochii multora si departe de zgomotele din oras. Cu ghivece cu flori la geamuri, cu un spatiu exterior de joaca pentru copii, cu o pisica ce poposea, din cand in cand, sub mesele tuturor. Ii placea rata cu mar, am simtit-o… 😛 Salade de fromage du chevre chaud, crochete, rata cu mar, dupa cum am zis, capsuni in suc de portocale si…caldura mare, soare, trei aniversari, un domn cu o voce de tenor cantand Per molts anys (Multi Ani traiasca)…

As fi vrut un hamac si o palarie, sa lancezesc in soare. Nu s-a gasit 🙂 asa ca am luat-o inspre camp, sa culegem flori si…sparanghel! Da, e epoca de sparanghel si toata lumea culege. Cred ca nu am mai cules flori de camp cam de cand aveam 10 ani. A fost frumos sa alerg iarasi dupa flori, sa caut papadii pe care sa le suflu si sa imi pun o dorinta, sa descopar o pajiste de un verde crud, vorba poetului, la capatul careia se vedeau trei cai blanzi si frumosi. Nu mi-as mai fi dorit nimic. Dar, dintr-o mare fericire, ziua mai pregatise cateva surprize pentru mine 😉

Dupa o ora de somn e care aveam atata nevoie, am vazut pe Internet ca deja era disponibila inregistrarea emisiunii Psihologul muzical (realizata de Andrei Partos). Invitat – actrita Oana Pellea. Nu o cunosc personal, dar am descoperit-o anul trecut in Oscar si Tanti Roz si in atatea interviuri, si de atunci imi este tare draga.

Emisiunea e un maraton nocturn, cam de la miezul noptii pana la 4 dimineata (cand se intampla lucruri minunate si coboara ingerii, cum zicea Oana Pellea, o sa povestesc mai tarziu). Iar cand realizatorul si invitatul se plac atat de mult, discutia e splendida, si ai sta pana noaptea urmatoare sa ii asculti. Cred ca melodia cu care a inceput a fost Damien Rice – I can’t take my eyes off you. Eu nu imi dezlipeam urechile de laptop si parca vedeam, in minte, un studio de radio, pe doamna Pellea si pe domnul Partos, o lumina difuza, le vedeam fetzele razand si simteam buna dispozitie…

Oana Pellea a vorbit despre lucruri pe care si le-ar dori (un profiterol, pe care l-a si primit, intr-un mail, de la o ascultatoare), despre normalitate (si absenta ei in societatea noastra), despre anticariatul de langa Kodak Theatre din Los Angeles, de unde si-a luat autobiografia lui Katharine Hepburn – Me, despre parintii si totodata ingerii ei, Amza si Domnica Pellea, despre Jurnalul pe care l-a publicat, care a ajuns la cea de-a sasea editie. Nu stie daca va aparea si partea doua, dar inca nu isi revine vazand ca lumea il citeste pe primul. Despre taximetristi, pe care ii ubeste, si despre un domn care intr-o zi i-a spus ca va merge lin, asa cum spunea poetul Eminescu… Pe tot parcursul emisiunii, au curs cantece bune si muzica frumoasa: Andy Mckee, Motu Pittis, Gheorghe Dinica, Leonard Cohen si altii. Cel mai mult, insa, Oanei Pellea ii place Mozart. Cum ea insasi spune – geniul cantareste doua kile. Are acasa o cutie cu toata opera mozartiana. Si ne-a indemnat ca, intr-o zi cu soare, sa deschidem larg ferestrele si sa punem Mozart tare…Eu de-abia astept sa incerc!

Printre mesajele trimise de la cititori, era si unul de la Marius Manole, partenerul ei din Oscar si tanti Roz, care i-a spus ca o iubeste si spera ca si Oana sa stie asta 🙂 In piesa de la Bulandra, sunt breathtaking. E musai sa ii vedeti, eu cred ca am fost deja de trei ori. Doamna Oana Pellea i-a facut o declaratie de iubire, amintindu-ne ca este un camarad extraordinar si un suflet frumos, ca e un mare actor (cata dreptate are doamna Pellea). Continuand discutia despre teatru, ne-a vorbit despre emotiile de pe scena, despre cum textul vine din interiorul tau, odata cu emotiile si sentimentele pe care ti le provoaca, nu sunt cuvinte invatate pe dinafara. Asta invat si eu in fiecare zi la ore, si e atat de greu de facut. “Chiar daca ai talent, e o munca de salahor”. Dar, asa cum spune Leonard Cohen si Oana Pellea citandu-l, there is a crack in everything

S-a vorbit si despre film. Cineva i-a dedicat Oanei Pellea melodia Life is beautiful that way, din filmul lui Benigni – La vita è bella! Doamna Oana Pellea il iubeste pe acest fenomen, cum a ales sa il numeasca. De fapt, asa si este. Cand iti faci intrarea intr-un teatru pe un cal sau citesti din Dante in piata din San Remo si sute de oameni te asculta, cum altfel sa ti se spuna? Iar eu in momentul cantecului astuia, ca si la Mozart, am inchis lumina si am ramas in pat ascultand. Intr-o clipa eram in casa la bunica, langa radio, si imi imaginam lumea frumoasa in care am trait cand eram mica si care nu va mai veni niciodata. Ieri, pret de cateva minute, mi.am adus aminte ca de ani de zile nu am mai ascultat o emisiune la radio si ca cea care era ghidul meu in lumea undelor acum nu mai este. Dar stiu ca duminica am ascultat interviul cu Oana Pellea impreuna si ca i-a placut mult.

Toate frumusetile astea, cred, le putem vedea si noi zilnic, daca ne propunem. Asa cum sustinea si Oana Pellea, traim in lumea noastra, in lumea pe care ne-o alegem. E de notorietate, deja, ca Radu Beligan traieste demult in Beligania. Desi spune ca i-ar fi placut sa traiasca misterul anilor ’30, les anées folles, Oana Pellea alege sa vada, sa simta si sa traiasca intens doar lucrurile care ii sunt dragi si care o intereseaza. Caci, “singurul martor interesat de viata noastra suntem noi”. Pare greu de facut, suntem toti prinsi intr-un vartej inexplicabil, alergam, dormim, muncim…Dar e tare frumos cand asculti muzica ce iti place, cand culegi flori primavara, cand razi in masina cu prietenii…sa incercam sa ne umplem viata doar de astfel de momente.

As mai povesti atatea din emisiune, dar cred ca merita ascultata, minut cu minut. Cantecele ajung in suflet, in inima, in ochi, in picioare, cand iti vine sa dansezi alaturi de Enrico Macias, cu al sau A la casa del sol…Iar la ora patru, a venit ingerul Nichita Stanescu si daimonul sau…Am pus un sentiment pe bronz si tu stii asta/si a fiert din pricina luminii soarelui/Am dat un nume unui copil/si numele s-a spart de timp si de vrabii/- Stiu asta, mi-a zis Daimonul./Schimba-te in cuvinte precum iti zic.

Seara am incheiat-o cu domnul Andrei Serban, invitatul lui Marius Constantinescu la Profil. Poveste. Personaj. Am putut vedea doar prima parte a emisiunii, cealalta o putem urmari duminica, 10 aprilie. Frumosul continua sa apara in viata mea si ma simteam atat de bine sa aud povestile unor oameni atat de frumosi si dedicati. Am vazut secvente din Trilogia Antica, am vazut-o pe Ellen Stewart pe scena TNB, bucuroasa de jocul actorilor nostri, am revazut secvente din Ivanov, de la Teatrul Bulandra. Am suferit si o sa fiu mereu de acord cu domnul Andrei Serban, cand vorbea despre ignoranta multora dintre studentii de astazi – “de Stanislavski au auzit, dar n-au citit nici o carte, Meyerhold deja e in ceata, iar de Peter Brook stiu ca e unul in varsta, care a facut niste piese, dar nu au vazut nimic”.

Astept duminica viitoare si, pana atunci, zambesc cu credinta, caci “se poate si altfel”!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s